Ultima seara...

Pe buzele-mi rosii port si-astazi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seara...
Pe buzele-mi rosii - apusuri de vara -
Port urmele luptei pierduta-n palatul
Eternului Mâine
Si fostului Ieri!...

Mi-ai spus într-o seara ca-i ultima seara!...
Vai!... Ultima seara ce trist se sfârsea...
Te vad parca si-astazi învinsa,
Culcata,
Pe-aceeasi araba si veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-nclestata
Si mâinile-n cruce ca doua stindarde
Salvate din focul cetatii ce arde!...

Sarmana învinsa de însusi învinsul
Vointelor tale...
Suprema chemare
Ce-si pierde zigzagul în gesturi ce mor...
Lumina nocturna de stea cazatoare...
Pe buzele-mi rosii priveste stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seara
Si-asculta-ti a luptei stridenta chitara
Cum plânge,
Si-n urma, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Si fostului Ieri!...
Sunt glasuri de clopot ce parca te cheama
Si glasuri de streanguri ce scârtâie-n vânt...
Un glas de frânghie si-un glas de arama
Se zbat împreuna,
Si doua sentinte
Topite sunt parca-ntr-un singur cuvânt:
"Amantul te minte"...
"Amantul te minte"...
Si-n viata, acelasi etern Început
E doar profanarea acelor Sfârsituri,
Traite
Si-apuse cu cei din trecut!