There is radar in my heart

“Never forget what you are, for surely the world will not. Make it your strength. Then it can never be your weakness. Armour yourself in it, and it will never be used to hurt you.” 

 

Uit si sunt uitata.
Dau la schimb finalurile fericite cu cele poetice. 
...s-ar putea sa se intample. 
Inchide ochii. Nu mai e loc de dor;

E bine.

 




Nu stii, dar m-ai facut sa simt. 
Aproape o scena dintr-un film; aproape ploaie.
Aproape fara sa fie complicat.
Aproape ca mi-as dori sa se repete.

Imi placea sa daruiesc, din cartile pe care ti le citeam...

Romanţă negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună -
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

Simplu...mi-e dor de tine

TE IUBESC 

Nu ma intreba, te rog de ce iti scriu, probabil as spune ca e cea mai grea intrebare la care nu as avea raspuns, as posta ca o muza muta in fata ta fara sa pot spune de ce, de ce ma aflu aici, de ce ma gandesc ca existi pentru mine, de ce esti inca aici.

Ai fi meritat sa ma adresez cu "dragul meu" dar esti mai mult de atat, mi-e greu sa te numesc"scumpul meu", dar mi-e drag, mi-e totul, mi-e cel mai frumos sa incep prin ati scrie "Te iubesc"

Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi, de tot ce e frumos, de tot ce mi-a strans sufletul de al tau in tot acest timp.

Nu am raspunsuri, nici macar intrebari, nu mai am cuvinte nici macar ganduri,nu vreau sa conturez vise si sperante, le-ai cunoaste mai bine ca mine, dar tot ce simt e ca,  mi-e dor de tine de intreaga ta fiinta, de toata iubirea ce sta pitita in pieptul meu, de teama sa nu o stingi. Nu mi-e dor de "ele" ma doare nespus sa imi duc chiar si pentru o clipa gandul ca cineva a avut puterea de a-mi alunga zambetul din privire, de atatea ori, insa...mi-e dor de toata fiinta ta, de tine, tu al meu!

Astazi sunt fericita, sunt foarte fericita, pentru ca pot sa ma bucur de viata ta inima mea, cu cea mai frumoasa dragoste ce ti-o port .

Nu stiu ce am reprezentat pentru tine, din ce parte a corpului am facut parte, din care intreg, nu stiu de ce ma alungi, de ce ma tii strans la piept, nu stiu daca ma urasti sau cat ma iubesti insa tot ce simt sa iti spun si sa stii este ca:

Te iubesc din toata inima mea si daca astazi iti scriu, desii m-ai scos de atatea ori din viata ta, desi am promis de atatea ori ca nu te voi mai deranja si a doua zi m-ai gasit la geamul tau sau langa perna ta, nu este pentru ca nu am cuvant sau mi-am pierdut echilibrul si caracterul, este pentru ca esti parte din mine si nu stiu cum e fara tine, nu vreau sa stiu. 

Te iubesc cu o imensa dragoste!

Noapte buna si adio.

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,    
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,

De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,

Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite

Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,

Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,

“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,

Noapte bună şi adio.

Exista viata dupa doliu...

Doliul inimii, mi-a fost primul imbold spre ganduri, spre tot ce inseamna viata si nu e atunci cand nu te mai regasesti, nu e, nu, ci atunci cand mai speri si speranta s-a pierdut de mult, a murit curand. S-a asternut o umbra de doliu peste tot ce s-a nascut mai frumos si nu doare dar te sfasie si te imprastie nu in nisipul rece de dimineata gata cernut ci intr-un cufar prafuit, uitat intr-un loc intunecos si plin de vise de sperante de idealuri, de tine...
Daca ar prinde glas agitatia surda din mine, fiecare gest ar fi o ingenunchere la un zid al plangerii. 
Port un doliu in suflet - doliul acestei lumi.

Murisera in jurul ei toate jucariile ....

Copila blonda....

Rasarite intre ganduri....si blondele gandesc! 

 Doresc sa-ti faureşti alegeri, nu scuze pentru ce-ai pierdut, sa-ti pregatesti seminte, fara a te multumii cu recolte gata adunate. Dar te mai rog ceva: tine ochisorii larg deschisi, ca sa fi intelept.
    Iar de-ale sufletului iti spun atata: nu crede ca le stii pe toate si ai rabdare, ca o sa fie bine. Poti juca totul pe-o carte, ca nu e pielea altuia in joc. Doar nu lua totul la misto, ca sa nu se-nvarta roata. Si traieste-ti prezentul, ca viitorul e prea imprevizibil, ca sa mai avem pariori invingatori.
    Astept sa te-ntalnesc la rasarit de soare cu-aceeasi inocenţa-ntre sprancene si-acelasi calm plimbandu-se prin vene.

   

Mi-a fost dor...

Mi-e sufletul plin de tine si daca azi, as arunca praf de stele peste fiinta ta incat sa devii tot ce ti-ai dorit, stiu ca nu ar fi suficient, nu ar fi de-ajuns ca sa fi tu.
Mi-e dor se simplitate si caracter, mi-e dor de zambet si soare in priviri, mi-e dor de respect si puritate, mi-e atat de dor de tot ce inseamna frumos, de prea mult frumos.
Mi-a fost dor de imbratisari care sa schimbe lumea, care sa faca dragostea sa radieze de bucurie, care sa aminteasca infinitul, profund si rar dar nu mai sunt, au fost de negasit si...am sperat ....mi-a fost atat de dor...

Nostalgie

Viata? Va voi povesti despre ea dupa moarte

Trebuie sa-ti ceri tie iertare pentru ca  mai facut sa cred  mereu ca nu-mi sunt deajuns, ca nu-mi merit existenta, acel fior dintre doua lumi in noapte in care nu stiam daca sa plec sau sa mai raman acolo de unde nu mi-as fi dorit sa mai plec candva...

Viata este scurta chiar si pentru cine traieste mult...

Imprastii iar balsam de vise...

Si-ai sa ma uiti 

Ca prea departe  

Si prea pentru mult timp pornesti!       

                                                                    Si-am sa te uit 

Nostalgie...

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ți cărnoase, dulci și ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De șoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea și viața mea.

Tu nu știi, că la rău și bine,
Inima, gândul meu, lipite sânt de tine,
Ca iedera te înfășoară
Sufletul meu, cu frunza lui ușoară.
Tulpina ta se-nalță pân’ la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu știi că ești totul pentru mine,
Lumina mea și zările senine,
Văzduhul nalt și apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjește, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud șoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Țâșnind în sus în soare
Și-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu smaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi sântem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.

Parea ca esti, chiar tu...doar sufletul tau mai ramanea sa difere!

 Cata dragoste si amintire poate sa cuprinda un suflet, de mult pierdut, regasit in cele mai frumoase chipuri si imbratisari. Cuvinte, gesturi, priviri, sunt de ne-nteles, incerte, pline de tine, o multitudine de cuvinte si intelesuri, un singur Tu, pentru tine Tu al meu....
Azi sunt fericita, sunt melancolica, sunt plina de tine, sunt linistita si plina de emotii....

Si iti iert si tie si imi iert si mie iubirile vechi, trecute perechi. Fug doar de cuvinte, trupul meu nu minte, al anilor twist. Te vreau, deci exist. 

Eu nu te intreb pe unde ti-e gandul, te caut si tot te gasesc undeva
De ai un secret ce-l macina timpul, te rog sa-l ascunzi in inima mea.

Sensibilitatea ei este propriul sau geniu...

 În adâncul inimii mele

Se-aude un cântec fără versuri –

Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?

Sa treci si s-o intreci, stiu ca ai putea sa vii

    Douazeci si cinci, Treizeci de ani!.... e inutil sa fugi de singurul gand care te urmareste, e inutil sa cauti uitarea in mici jocuri imbecile. Pana la urma va trebui sa-l privesti in fata, sa-l accepti: treizeci de ani...cat de multe vise mi te conturau. Se rezema cu spatele de gard si inchise ochii. Ar fi vrut sa poata ramane asa, fara ganduri, fara amintiri, in aceasta simtire binefacatoare. Se vedea ca si cum s-ar fi privit de pe trotuarul celalalt, singur pe strada pustie, rezemat de o poarta straina in aceasta noapte in care implinea poate douazeci si cinci de ani, poate treizeci de ani, treizeci de ani cu care nu stia ce sa faca . 
   Mi-e greu sa cred ca esti aici. M-am gandit de atatea ori ca ai putea sa vii, dar niciodata nu am indraznit sa sper. Stiu atatea lucruri despre tine. Stiu cartile pe care le citesti. Stiu cu cine ai fost vara trecuta la Balcic. Stiu ca joi seara ai fost la Filarmonica si ai plecat in pauza. Nu vrei sa fim prieteni? Nu vrei sa incercam? De cate ori pictez ceva, ma intreb: lui i-ar placea? De cate ori ma imi vad chipul intr-o vitrina, ma intreb: oare si-ar dorii sa ma regaseasca in ochii lui? Sa imi citeasca privirea in cartile pe care i le citeam?
    De cate ori citesc o carte, ma întreb: el ce ar crede? As vrea sa te vad mai des. Mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de vorba, asa de neserios. As vrea sa crezi ca sunt mai putin zapacita decat par, mai putin superficiala…Nu stiu in care moment mi-ai patruns in suflet, nu stiu daca atunci cand te-ai furisat la pieptul meu, mi-ai furat doar noaptea sau si inima, nu stiu daca alungand gargaritele din jurul meu sau strangandu-ma puternic in brate, mi-ai facut trupul o parte din tine, dar stiu ca esti un Dar pretios, rasarit cu dragoste in inima mea. Iti promit ca voi fi o prietena cuminte, care nu intreaba, care nu cicaleste. Vino când vrei. Sau mai bine, pentru inceput, hai să fixam o zi pe saptamana in care sa vii totdeauna. O sa incercam ceva catava vreme. Daca va merge, bine: daca nu, renuntam.
      Totusi, i se intampla sa se trezeasca noaptea din somn cu numele ei pe buze – si simtea atunci, ca o durere ascutita, nevoia sa o vada nu pentru a-i vorbi, caci nu mai avea nimic sa-i spuna, stabilisera ultima intalnire, in capul mesei, in restaurantul acelas frumos, plin de eleganta si rafinament unde le placea sa discute micul rege si mica regina, simplitate si frumusete  si simtea ca orice reintoarcere e imposibila, dar pentru a o privi, fie chiar fara stiri, ca de la o fereastra, ca pe o trecatoare. A fost o noapte lunga, in care isi imparteau visele,in gand si pretutindeni fiecare in coltisorul lui de Rai, vise de dor, de dor nespus in care zorile ii prindeau din nou impreuna, intr-o dimineata senina, in care singurele cuvinte ce se auzeau fara intrebari si raspunsuri : " E devreme, stiu ca dormi si probabil aseara ne-am strans mana frumos la plecare dar mi-e un dor nespus in piept, mi-e atat de dor de tine, nu stiu incotro te ve indrepta si cat de departe, dar astazi am ales sa fie ziua noastra, astazi imi doresc sa plec cu tine, sa ma tii strans la piept, tot drumul meu si-al tau."......iar azi pasim pe acelasi drum, de unde nu am vrut sa ne mai intoarcem niciodata. Citesc...si ma intreb uneori....
     De ce te-ai mai intoarce, cand ai plecat de atatea ori si ai revenit in acelasi colt frumos din suflet, de ce sa parcurgi acelasi drum, ca de fiecare data, cand eu sunt totul si nu poti sa respiri aerul singur in diminetile senine cand ai dorii sa te acopere briza marii si te acopeream doar eu, esti mult prea departe, acum, dar nu prea departe de mine, niciodata nu ai stiut un drum mai lung fara ati atinge eu pasii, de ce te-ai mai intoarce din drum cand drumul tau  e la capat de drum, acolo unde te-am asteptat de atatea ori? Mi-e greu sa cant, sa joc, sa sper, sa visez, mi-e greu...mi-e atat de usor cu tine, toate le faci perfecte si... nu zambii, nu zambii in pragul usii, sti ca o sa ma intorc.... 

M-am gandit de atatea ori ca ai putea sa vii, dar niciodata nu am indraznit sa sper. 
Iar azi sunt fericita, sunt foarte fericita....

Cea din urma

 

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mîna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie cînd mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?

Prea tarziu, prea devreme

    Femeia se îndreptă spre Ravic. Mergea repede, dar paşii ei aveau o sovaiala ciudată. Ravic o observa abia cand ajunse in dreptul lui. Era palida, cu umerii obrajilor iesiti in afara si avea ochii larg deschisi. Faţa ii era rigida, aidoma unei masti, goala pe dinauntru, iar ochii ei aveau, în lumina lămpilor de pe stradă, o expresie atât de sticloasă, încât îi atraseră atenţia. Femeia trecu atât de repede pe lângă el încât îl atinse. El întinse mâna şi o prinse de braţ; în clipa următoare ea se clătină şi ar fi căzut jos, dacă el n-ar fi sprijinit-o.
O ţinea strâns de braţ.

— Unde mergi? întrebă el după o clipă. Femeia se întoarse şi-l privi.
— Dă-mi drumul! şopti ea. Ravic nu răspunse. O mai ţinea încă strâns de braţ.
— Dă-mi drumul! spuse ea abia mişcându-şi buzele. Lui Ravic i se păru că nu-l văzuse deloc. Privea dincolo de el, undeva în întunericul nopţii. Nu era pentru ea decât cineva care o oprise din drum, căruia îi vorbea.

— Dă-mi drumul! Ravic înţelese îndată că nu era o femeie de stradă. Nu era nici beată. Nu-i mai ţinea acum braţul atât de strâns. S-ar fi putut desface uşor, dar nu încercase. Ravic aşteptă puţin.
— Unde Dumnezeu poţi să te duci noaptea, singură, la ora asta, în Paris? întrebă el din nou, încet, şi-i lăsă braţul. Femeia tăcea. Dar nu plecă. Rămase pe loc; părea că nu mai era în stare să facă nici o mişcare. Ravic se apropie de marginea podului. Simţea, sub mâini, piatra umedă şi poroasă.
— Poate acolo, jos? Arătă cu capul înapoi, în jos, spre Sena, care curgea neliniştită spre întunecatul Pont de l’Alma. Femeia nu răspunse.
— Prea devreme, zise Ravic. Prea devreme şi e mult prea frig, acum în noiembrie. 

Erich Maria Remarque

In gand, in vis si pretutindeni...

Nu te mai privesc la geamul rece si gol, lustruit de vise si pareri, stiu ca nu ai sa mai ajungi sa ne intalnim la mijloc de drumuri...ca de fiecare data mi-a placut sa cred ca sunt asteptata intr-un colt, intr-un colt de suflet tinere domn, plapand si gingas, ca un soim inflacarat ce isi asteapta prada, gata sa fie savurata...lumini si umbre se ascund pe acelasi pervaz pe care ti-ai asternut candva dorintele, scurte precum un fir de ata intrerupt. Mi-e atat de grea rochia impletita pe coapsele goale ce te-asteapta in geamul lustruit de dimineata, nu nu dormeam atunci, eram la capat de drum, asa am hotarat eu, sa fac un drum lung pana la final si tu sa-mi simti pasii de la mijloc de drum, dar nici acolo nu erai, eu te asteptam cu un brat de comori ascunse, de iubire, de sperante, de aceeasi dragoste de mult uitata de tine, te asteptam sa imi pui in par o floare ca sa par frumoasa dar capatul tau de drum se regasea in alt anotimp, la o alta floare ce nu da rod in gradina noastra, te-am asteptat fara trecuturile imperfecte pe care mi-am dorit sa le aduni intr-un pumn si sa le sufli in praf de stele dar a fost un efort mult prea mare pentru a ta floare. Probabil voi adormii aici unde sunt acum, insa dimineata voi sti ca nu ai trecut in coltul geamului sa imi prinzi degetul in palma ta si sa imi soptesti acelasi ,, Te iubesc cel mai mult dintre cel mai mult,,