Un secret....

Poti sa le spui prea curiosilor tai prieteni ca, daca o sa ma casatoresc vreodata, o voi face pentru ca n-am putut avea altfel pe barbatul pe care il doream, pe care am ajuns sa il iubesc mai mult ca orice pe lume, pentru ca a fost nevoie sa treaca, secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni si ani ca sa realizeze ca as putea sa fiu totul pentru el, pentru am trait sa fiu pentru totdeauna a lui si el a nimanui, pentru ca ne-am regasit prea tarziu.... 

 Si pana acum n-am dorit un barbat atat de mult ca sa ma insor cu el.

Nu am ajuns sa fiu sotia numanui pentru ca am ales sa fiu sotia ta fara acte.

Cand ai intrat in viata mea, ti-am soptit la ureche, intr-o discutie de-a noastra nocturna cand ne-am marturisit amandoi ca suntem "ocupati" dar nu prea ocupati incat sa ne iubim..... ti-am soptit ca nu as renunta niciodata la cineva pentru cineva si este adevarat, am renuntat candva nu pt a invata sa merg pe acelasi drum cu tine ci pentru ca am crezut din suflet ca Tu esti povestea mea, a fost mult prea tarziu sa mai plec de langa tine pentru ca deja erai parte din sufletul meu, am luat cina impreuna de ramas bun, de adio, imi amintesc si acum ca mancam cu lacrimi in ochi si fara pofta de viata, dar acea noapte s-a transformat in cea mai grea noapte din viata mea incat la prima ora din zi, o zi inca abia iesita de sub luna, te-am cautat sa iti spun ca nu as putea sa traiesc fara tine si ca " Te rog sa ma scuzi ca te deranjez atat de devreme, nu stiu ce sa iti spun dar nu pot sa traiesc fara tine, vreau sa mergem undeva, nu stiu unde dar vreau sa stau cu tine si sa te simt aproape de sufletul meu"...

Tu ma intrebi " Mai tii minte? "

    Iar eu te intreb, crezi ca un om care a iubit cu toata fiinta lui, adica eu, as putea sa uit o secunda din tine, o secunda din mine, o secunda din noi?

    Imi aduc aminte fiecare clipa din momentul in care m-am inscris la team building, cand ai venit sa ma "salvezi" din nameti si m-ai condus cica spre cabana din munti, dar m-ai condus spre un drum lung si frumos alaturi de tine, o cabana in munti care nu cred ca a ars dar in care s-a trait intens o dragoste profunda. 

    Si acum mai tin minte cand intr-un dans de grup ai venit dintr-un colt al camerei cu un pahar in mana, l-ai dat la o parte si mi-ai soptit la ureche ca " Nu e stilul tau asa e? Te-am vazut mai retrasa si m-am gandit ca nu e locul tau aici" iar mai tarziu ai ales sa ma tii strans la piept intreaga noapte si sa nu ma lasi nici sa respir decat cu tine, imi tineam nasucul afara, atata tot, restul erai tu in jurul meu si mainile mele pe piept care te-au indemnat sa ma intrebi...

"Te rogi?" :)  

    Nu ma rugam dragul meu, incercam sa plec si nu stiam cum sa raman cat mai mult timp langa tine.

    La fel si a doua plecare in aceeasi cabana din munti, cand ne ascundeam la dus sa ne sarutam pana la epuizare si inchideam usa peste noapte sa ne lipim trupurile unul de celalalt si ascultam toata noaptea gargaritele cum urca pe perete si pe par si pe fata si peste tot. Era un fel de "ToT'

    Nu pot sa relatez in scris multitudinea de momente frumoase, scurte sau lungi pentru ca au existat cat ar putea cuprinde un infinit, tind sa cred ca fiecare secunda era o poveste, de la inzepezitul pe intuneric in nameti pana la plimbarea cu tine pe faleza la mare, de la gargarita pe care ti-o culegeam din par noaptea pana la a face amor impreuna  in valurile marii....

    Aici vei regasii un raspuns la intrebarea ta....daca mai tin minte...

DA! tin minte clipa in care te-ai nascut pentru mine si clipa in care am trait pentru tine.