Imposibilul e o limită a minţii, dar a sufletului nu.

- Mi-a luat-o timpul prea mult înainte

Şi să-l ajung din urmă nu e chip,
Cu paşi mărunţi şi grei de dor de tine
Înot prin dune albe de nisip.

Ţie ţi-e dor de lucruri ne-ntâmplate?
Iubite, spune-mi, tu ai îmblânzit
Tornadele ce-mi răvăşesc fiinţa
Când îmi lipseşti atât? Ce infinit

Desparte două inimi care-n taină
Împart acelaşi vis adiacent?
Hai, porunceşte timpului s-aştepte
Şi el va sta tăcut, obedient.

- Nu te ascunde după exclamaţii,
Sunt vinovat că timpul s-a oprit,
Iubito,-ți las în grijă o comoară
Şi îţi ofer un vis desăvârşit.

Mi-e dor de tot ce-a fost, dar ştiu că “mâine”
Va fi precis mult mai intens ca “ieri”,
Neîntâmplate gesturi vom culege
Din florile acestei primăveri.

Voi îngropa amurgurile sumbre
La margini de destin. Inconştient
Ne căutam fierbinţi ca două lacrimi
Şi timpul ne urma obedient.