Mi-e greu sa vorbesc despre asta pentru ca nu m-am considerat niciodata o povestitoare desavarsita, cel putin nu in scris, dar gurile bune spun ca am trait ceva experiente intresante care ar trebui legate, odata, intr-o carte de povesti “nemuritoare”. Nu stiu daca viata mea traita in milioane de culori ar putea lua un sens intr-o poveste sau intr-un vers insa stiu ca fiecare suflet are povestea lui si poate fi descris chiar printr-o imbratisare.
Cand m-am gandit sa imi scriu visele si idealurile intr-o poveste de iubire, prima data m-am panicat, m-am
intimidat, mi-a fost greu, am revizuit iubirile trecutului, am zambit printre amintiri
si mi-am zis: Doamne, despre ce sa scriu acum? Despre care dintre
iubiri sa scriu? Caci am iubit la viata mea, zambesc printre randuri acum.... m-a invatat un
domn simpatic cand eram mica “Iubeste si tu, ma fetito, nu stiu ce
altceva ar mai fi de facut pe lumea asta!”. Aveti dreptate: i-am zis, totul se invarte in jurul iubirii si al dragostei ce o purtam unul pentru celalalt. As vrea sa scriu atat de multe povesti, sa descriu vise, sa par fericita intr-un peisaj alb imaculat, sa fiu trista uneori pentru ca in adancul sufletului au ramas comori ascunse, acum, ma opresc, pentru ca in primul capitol al vietii, nu stiu daca as vrea sa continui sau sa raman pe aceeasi canapea in care mi-am adunat gandurile si mi-am stins flacara plecandu-mi mainile spre centru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu