Mi-e greu sa vorbesc despre singuratate pentru ca nici ei nu-i place sa vorbeasca despre mine si totusi ma cauta din cand in cand, sa-mi aminteasca nu tristetea ce rasare in suflet ci goliciunea trupului cu care ramai. privesc in departari, invaluita de briza, de curenti, de stanci si mari adanci, cu un brat de vise in jurul meu , cu mainile stranse in jurul coapselor si a trupuli trist si gol...mi-e greu sa respir aerul ce da navala in fata ma, nu stiu in ce limba as putea sa vorbesc incat sa fiu inteleasa de suflete, de vise si emotii, de ganduri si respect, de intelepciune si pricepere....nu stiu unde sa ma regasesc sau sa ma pierd iar tot ce imi vine sa gesticulez, ca un actor pierdut in piesa lui pe scena, este o imbratisare continua si infinita care sa ma aduca inapoi in suflet, acolo in acel loc frumos, de unde nu mi-as fi dorit sa plec niciodata...
Sa zbori tu, gand si vis, ce dai ocolul pamantului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu